În perioada 10-13 martie, CEDD a participat la ROMENVIROTEC 2011, expoziţie internaţională dedicată protecţiei mediului din România, un eveniment ce a avut loc sub Înaltul Patronaj al Ministerului Mediului şi Pădurilor.
La expoziţie au participat peste 80 de firme din domeniu, din 10 ţări: China, Danemarca, Elveţia, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Slovacia si Suedia, care au prezentat cele mai noi şi ingenioase soluţii şi echipamente privind protecţia mediului, colectarea selectiva şi implementarea directivelor UE.
Expoziţia a fost deschisă de Ministru Mediului şi Pădurilor dl Laszlo Borbely care a ţinut un discurs cu privire la implicarea Ministerului pe care-l conduce la diferite programe de protecţie a mediului, implimentarea directivelor UE şi de susţinere a tuturor partenerilor implicaţi în acest domeniu.
Sub sloganul ca Secolul 21 va fi al Mediului sau nu v-a mai exista, Dl. Ministru Laszlo Borbely a urat succes tuturor părţilor implicate în eveniment şi i-a asigurat pe cei prezenţi de toată deschiderea şi sprijinul Ministerului pe care-l conduce în demersurile care au ca scop protejarea mediului înconjurător.
Ca şi promotor al protecţiei Mediului, CEDD a fost prezent cu 2 standuri: unul dedicat Muzeului Deşeurilor în cadrul standului Ministerului Mediului şi Pădurilor şi celălalt, proiectelor Menţine RomaniaCurată.ro şi Brigada Voluntarilor de Mediu.
Vă mulţumim pentru vizitele pe care ni le-aţi făcut, dar şi pentru interesul foarte mare privind proiectele noastre curente. După cum v-am promis vă vom ţine la curent despre viitoarele noastre colaborări şi proiecte.

