1. Obligația de trata deșeurile într-o manieră care să nu aibă efecte negative asupra mediului și sănătății populației.
2. Punerea în aplicare a ierarhiei deșeurilor în calitate de ordine a priorităților în cadrul legislației și al politicii în materie de prevenire a generării și de gestionare a deșeurilor:
a) prevenirea;
b) pregătirea pentru reutilizare;
c) reciclarea;
d) alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică;
e) eliminarea.
3. „Poluatorul plătește”, cerința conform căreia costurile de eliminare a deșeurilor să fie suportate de către deținătorul deșeurilor, de către deținătorii anteriori sau de către producătorii produsului din care derivă deșeurile respective.
Principul „poluatorul plătește” este un principiu director la nivel european și internațional. Producătorul de deșeuri și deținătorul de deșeuri ar trebui să gestioneze deșeurile în așa fel încât să garanteze un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății populației.
Introducerea în directiva 98/2008 a răspunderii extinse a producătorului reprezintă unul dintre mijloacele de a sprijini proiectarea și producerea de bunuri care iau în considerare pe deplin și facilitează utilizarea eficientă a resurselor pe parcursul întregului lor ciclu de viață, inclusiv propria lor reparare, reutilizare, dezasamblare și reciclare fără a aduce atingere liberei circulații a bunurilor pe piața internă.

